Prima Vista – start lucrări la faza a doua a complexului rezidențial din nordul Bucureștiului
Dezvoltatorul imobiliar Prima Development Group anunță demararea lucrărilor la faza a doua a complexului rezidențial Prima Vista, un proiect dezvoltat în două faze cu un total de 482 de apartamente, amplasat în nordul Bucureștiului, pe Șos. Fabrica de Glucoză nr. 6-8. Prima fază a lucrărilor la ansamblul format din patru clădiri cu zece etaje, conectate prin clădiri cu regim de înălțime mai mic, de două etaje, a fost finalizată cu avans de trei luni. 70% dintre unitățile Fazei I și-au găsit deja cumpărători.
În luna februarie, se va da startul vânzărilor și pentru studiourile, apartamentele cu 2, 3 și 4 camere, precum și pentru penthouse-urile care se află acum în construcție în Faza II. Prima Development estimează că lucrările din faza a doua a dezvoltării Prima Vista vor fi finalizate în vara anului viitor.
Ridicat pe un teren de 12.000 mp, în inima celui mai modern cartier care se conturează în prezent pe harta Capitalei, în proximitatea centrelor de business și comerciale cu tradiție ale orașului, PRIMA Vista este cel mai ambițios proiect al dezvoltatorului. „PRIMA Vista se diferențiază prin design, funcționalitate și atenția pe care o acordă fiecărui detaliu”, explică Adrian Stoichină, co-CEO al companiei. „Conceptul arhitectural particularizează complexul de locuințe, în sensul că rolul său nu este numai estetic, ci vine în completarea elementelor din interior, pentru a crește calitatea locuirii”, mai spune Adrian Stoichină.
Co-CEO-ul Prima Development Group consideră că interesul cumpărătorilor pentru noua dezvoltare a companiei – evidențiat de procentul mare de unități achiziționate până acum – se datorează facilităților pe care le oferă, gradului sporit de confort și amplasării avantajoase. Situat la doar 20 de minute de mall-uri, școli și grădinițe, restaurante și baruri, clădiri de birouri sau centre medicale, PRIMA Vista va fi, la finalizare, proiectul rezidențial dotat cu cele mai multe locuri de parcare echipate cu stații de încărcare fast-charge pentru mașinile electrice. „Pentru faza II avem în plan finalizarea a încă 50 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Vom depăși astfel numărul celor realizate în faza întâi a proiectului”, spune Adrian Stoichină, care precizează că numărul total al stațiilor electrice în acest complex va ajunge la 80.
Echipa Prima Development formată din constructori, ingineri și arhitecți premiați internațional pentru primele două proiecte dezvoltate pe piața bucureșteană – Boemia Apartments și Core Timpuri Noi – a imaginat pentru PRIMA Vista o abordare integrată a stilului de viață. Astfel, spațiile comune, precum parcări, holuri, grădini sau spații comerciale capătă aceeași atenție ca cele private. Rezidenții vor beneficia de servicii comerciale sau spații unde își pot muta afacerile mai aproape de casă. Pentru construcția de locuințe s-au folosit materiale premium, iar pentru dotarea acestora, device-uri care au la bază tehnologii inteligente, ce permit o economie de energie de până la 25%. O altă particularitate a locuințelor complexului este adâncimea generoasă a balcoanelor și teraselor, ceea ce le transformă în spații potrivite pentru luat masa, muncă sau relaxare.
Comunitatea PRIMA Vista va avea la dispoziție și două grădini private amenajate de cei mai prestigioși specialiști peisagiști din România, cu peste 10.000 de flori perene și 300 de arbori si arbuști. „Proiectul Prima VISTA este gândit astfel încât să acopere cât mai multe necesități ale locuitorilor – de la spațiu de locuit confortabil, cu utilități moderne și economice, la proximitatea față de o zonă verde, dar și de centre comerciale, medicale, de business sau sport”, spune co-CEO-ul companiei.
În acest moment, Prima Development are în lucru, în Capitală, 3.000 de apartamente aflate în diverse stadii de execuție, o investiție care se ridică la 200 de milioane de euro.
Prima Development Group este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea și unul dintre cei mai activi din România, după numărul de unități rezidențiale livrate anual, cu 10 proiecte în derulare în prezent. Cu o experiență de 18 ani în construirea de locuințe durabile, compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro.
Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București, acolo unde semnează până în prezent două proiecte rezidențiale, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, care au fost deja premiate internațional la European Property Awards. Viziunea Prima Development Group este cea care diferențiază proiectele rezidențiale pe care le semnează: echipa companiei este formată din profesioniști în construcția de locuințe, care sunt și constructori, nu doar dezvoltatori, dar și ingineri și arhitecți, nu doar antreprenori în afaceri. Ideea de locuință fiabilă se află în centrul filosofiei companiei, astfel că proiectele livrate de aceasta sunt realizate la calitate superioară și au durabilitate crescută în timp.