Cushman & Wakefield Echinox va administra complexul de birouri Expo Business Park din București
Compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a fost desemnată să administreze complexul de birouri Expo Business Park, unul dintre proiectele emblematice din zona Expoziției din București, începând cu luna ianuarie 2024.
Prin acest proiect, portofoliul de active imobiliare administrate de departamentul de Asset Services al Cushman & Wakefield Echinox ajunge la circa 500.000 metri pătrați, cu o valoare de piață de 550 milioane euro. Proiectele administrate găzduiesc 230 de chiriași, iar bugetul de cheltuieli operaționale gestionat se ridică la 9,65 milioane de euro.
Ca urmare a acestei decizii, Cushman & Wakefield Echinox va avea atribuţii ȋn gestionarea activităţii administrativ – operaţionale de zi cu zi ȋn cadrul proiectului, managementul relației cu chiriașii, operațiuni financiare și de raportare, implementarea programelor de community management dedicate chiriașilor. Totodată, serviciile asigurate includ și gestionarea relației cu subcontractorii și cu autoritățile, având permanent în vedere respectarea cerințelor legale și crearea de oportunități și soluții de eficientizare în linie cu standardele ESG printr-o echipă de specialişti atât on-site, cât şi la sediul central, coordonaţi de către Mihaela Petruescu, Partner Asset Services.
Mihaela Petruescu, Partner Asset Services, Cushman & Wakefield Echinox: „Preluarea Expo Business Park în portofoliul de active imobiliare pe care îl administrăm este o oportunitate, și o extraordinară ocazie să valorificăm expertiza și experiența echipei Cushman & Wakefield Echinox, atât în relatie cu proprietarul clădirii cât și cu ocupanții acesteia. Într-o perioadă în care piața de birouri este în plin proces de repoziționare, administrarea clădirilor într-un mod proactiv care să adreseze rapid și eficient cerințele și nevoile chiriașilor, este un element de diferențiere pentru proprietari. În acest context, ne-am diversificat și rafinat serviciile astfel încât rolul nostru nu mai este doar de a eficientiza costurile de administrare și întreținere a unei clădiri, ci de partneri strategici în promovarea și poziționarea clădirilor pentru a fi atractive pentru chiriași și pentru angajații acestora”.
Expo Business Park este unul dintre cele mai mari proiecte de birouri de clasa A dezvoltate în București, situat pe strada Aviator Popișteanu, în zona Expoziției, la 450 de metri de statia de metrou 1 Mai, având o suprafaţă ȋnchiriabilă de 40.950 de metri pătraţi în trei clădiri. Zona subterană cu 2 niveluri cuprinde 600 de locuri de parcare, cu iluminare cu LED, tehnologie de recunoaștere a vehiculelor, rasteluri pentru biciclete și vestiare pentru bicicliști. Clădirile sunt desfășurate pe 2S+P+5/8 și oferă o suprafață închiriabilă pe etaj de până la 1.750 metri pătrați. Parcul face parte din portofoliul CPI România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de real estate, a fost finalizată în 2019 și este certificat BREEAM Outstanding.
Printre chiriașii proiectului se numără ING Bank, MagnaPharm Marketing & Sales, Deutsche Leasing, Mars, Omega Pharma, Regus/Spaces, Royal Canin și World Class.
Fulga Dinu, Country Manager, CPI România: „Clădirea Expo Business Park este cea mai impresionantă proprietate din portofoliul CPI România, având un grad de ocupare de 100%. Una dintre direcțiile strategice ale CPIPG este atenția la nevoile şi dorințele chiriașilor noștri şi adaptarea condițiilor şi ofertelor în functie de acestea. Din acest punct de vedere, avem nevoie de parteneri puternici care să ne împărtășească viziunea şi să ne susțină în atingerea obiectivelor, iar Cushman&Wakefield Echinox este exact acest tip de partener”.
CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 23 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Departamentul de administrare a proprietăţilor din cadrul companiei gestionează cel mai extins portofoliu de proprietăţi din România, asigurând servicii de administare pentru clădiri de birouri, parcuri industriale şi proiecte de retail, însumând aproape 500.000 metri pătrați, atât în Bucureşti, cât şi în principalele oraşe din ţară.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajați în aproape 400 de birouri și peste 60 de țări și venituri de 9,5 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.