Ansamblul rezidențial PRIMA Astera din București – peste 30% dintre apartamentele din prima fază, deja vândute

Cel mai recent proiect din București al dezvoltatorului imobiliar PRIMA Development Group, PRIMA Astera, a reușit să înregistreze performanțe excepționale în vânzări: în doar o lună și jumătate de când s-a dat startul vânzărilor la cele 300 de apartamente din prima fază a ansamblului, peste 30% dintre acestea și-au găsit un proprietar. În plus, dezvoltatorul a implementat pentru acest proiect imobiliar o Carte Funciară Virtuală, astfel încât clienții să poată vedea pe site-ul ansamblului locativ, în timp real și transparent, ce apartamente au fost deja rezervate și antecontractate.

„PRIMA Development și-a construit o reputație pe piața de profil prin proiectele sale, care îmbină inovația, designul modern și confortul. Avem o relație bazată pe încredere cu clienții noștri, reconfirmată cu fiecare nou proiect și o experiență de 20 de ani, materializată în calitatea și fiabilitatea locuințelor livrate. Popularitatea și preferința de achiziție pentru complexul PRIMA Astera ne-au surprins plăcut și pe noi. Obiectivul nostru a fost să aducem în sectorul 6, care s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani, un proiect construit la standardul PRIMA. Viziunea noastră a fost aceea de a aduce nivelul de calitate, arhitectura și confortul zonelor centrale, în Vestul Bucureștiului. Totodată, investițiile realizate în digitalizare ne-au permis să implementăm rapid o soluție inovatoare, de creștere a transparentei, Cartea Funciară Virtuală. Aceasta ajută clienții să repereze apartamentele deja vândute, dar și pe cele încă disponibile. De altfel, tot procesul de vânzari este digitalizat printr-o suită dezvoltată custom pentru PRIMA Development”, spune Adrian Stoichină, co-CEO al companiei.

Ansamblul rezidențial PRIMA Astera marchează mai multe premiere pe piața bucureșteană de profil: este primul proiect high-end din Vestul Bucureștiului și totodată primul construit la standarde nZeb (near-zero energy building) din această zonă a Capitalei. Cu 491 de apartamente dezvoltate în două faze, dintre care 300 de unități locative realizate în prima fază de construire, ansamblul PRIMA Astera pune la dispoziția cumpărătorilor studiouri, apartamente cu două și trei camere, precum și apartamente tip duplex, cu trei și patru camere, cu suprafețe generoase, la ultimele două etaje.

PRIMA Astera înregistrează un record și în privința numărului de stații de încărcare pentru mașini electrice de tip fast charge, de 22 kW. Sunt disponibile 33 de astfel de stații într-o primă fază, însă dezvoltatorul a pregătit rețeaua pentru a putea ajunge până la 60 de stații de încărcare, dacă există cerere din partea locatarilor complexului.

De asemenea, toate apartamentele PRIMA Astera sunt echipate cu tehnologie smart home, care permite controlul încălzirii de la distanță. Pot fi instalate și termostate suplimentare în fiecare cameră, pentru un control mai precis al climatului, confort personalizat în fiecare încăpere și eficiență energetică pentru toată locuința. La parterul imobilelor vor exista spații comerciale și pentru servicii, iar alte avantaje sunt oferite de proximitatea față de metrou și parcul Drumul Taberei.

„PRIMA Astera are un concept arhitectural inovator, care îmbină funcționalitatea și estetica, un concept în care am inserat foarte multă emoție, deoarece ne dorim ca viitorii noștri rezidenți să găsească aici acel „acasă” pe care să-l iubească. Structura locuințelor este bine echilibrată și gândită astfel încât să valorifice la maximum spațiul disponibil și lumina naturală. Am integrat soluții inovatoare pentru scăderea semnificativă a costurilor de întreținere, atât pe timpul anotimpului rece, cât și al celui cald. Între obiectivele pe care le-am urmărit s-a numărat obținerea unui nivel ridicat de confort cu costuri reduse, un avantaj economic major pe termen lung”, mai spune co-CEO-ul PRIMA Development Group, Adrian Stoichină.

PRIMA DEVELOPMENT GROUP este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea și unul dintre cei mai activi din România, după numărul de unități rezidențiale livrate anual, cu 10 proiecte în derulare în prezent. Cu o experiență de 18 ani în construirea de locuințe durabile, compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro.

Din 2017, compania este prezentă și pe piața din București, acolo unde semnează până în prezent trei proiecte rezidențiale: Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, care au fost deja finalizate și premiate internațional la European Property Awards, și Prima VISTA, aflat în prezent în dezvoltare în zona de nord a orașului.