Swissôtel Poiana Brașov, primul hotel de 5 stele în Poiana Brașov – unitate marca Accor
Accor, lider mondial în domeniul ospitalității, anunță cu bucurie deschiderea Swissôtel Poiana Brașov, hotel ce marchează debutul brandului Swissôtel în România. Situat în inima stațiunii Poiana Brașov, cea mai populară destinație de schi din România, hotelul este înconjurat de peisajele pitorești ale Masivului Postăvarul și constituie o evadare ideală pentru schiori, excursioniști și pasionații de natură.
Swissôtel Poiana Brașov este primul hotel de 5 stele din Poiana Brașov. Este o destinație în care designul contemporan se intersectează cu patrimoniul cultural, iar fiecare detaliu reflectă un respect profund pentru mediul înconjurător. Această adiție recentă la portofoliul premium al Accor stabilește un nou standard pentru ospitalitatea montană din România și oferă oaspeților un mix rafinat de elemente de lux discret în mijlocul serenității Munților Carpați.
Frank Reul, Vice President – Development Accor Premium, Midscale & Economy for Eastern Europe, Balkans, Italy & Greece, at Accor a declarat: „Ambiția noastră este să punem în lumină peisajul divers, cultura vibrantă și istoria bogată a României atât în fața turiștilor internaționali, cât și a celor locali. Deschiderea Swissôtel Poiana Brașov marchează o etapă semnificativă pentru Accor, pentru că aduce în țară un nou brand de prestigiu mondial, ceea ce reflectă angajamentul nostru de a continua să ne extindem oferta în România. Swissôtel Poiana Brașov este un proiect cu adevărat remarcabil și un debut excelent pentru parteneriatul nostru cu un investitor profesionist și dinamic, care ne împărtășește pasiunea pentru servicii de ospitalitate excepționale, care dau naștere unor experiențe deosebite și amintiri unice.”
Unde designul întâlnește tradiția
Interioarele Swissôtel Poiana Brașov au fost concepute cu atenție pentru a celebra moștenirea transilvăneană, oferind în același timp o atmosferă contemporană și primitoare. Inspirat din frumusețea naturii înconjurătoare, designul îmbracă tonuri și materiale organice, îmbinând perfect confortul modern cu meșteșugul tradițional. Caracterul unic al hotelului este rezultatul colaborării cu designeri de top, printre care Adrian Soare pentru fațade, Eliza Yokina pentru SPA și camere, și Cristian Corvin pentru restaurant. Designul interior este inspirat de satul Viscri – un loc care face parte din Patrimoniul Mondial Unesco și probabil cel mai bine conservat sat din Transilvania.
Unde natura întâlnește rafinamentul discret
Swissôtel Poiana Brașov oferă 64 de camere și apartamente spațioase, fiecare proiectate pentru a valorifica pe deplin priveliștile impresionante ale pădurii din jur. Cu facilități contemporane și un accent pe serenitate, camerele hotelului întruchipează filosofia brandului Swissôtel de lux discret, oferind o retragere pașnică în inima naturii.
Unde starea de bine întâlnește serenitatea
Starea de bine este în centrul experienței Swissôtel. Zona ultramodernă de wellness a hotelului și Purovel SPA oferă tratamente holistice menite să revitalizeze corpul și mintea. Oaspeții se pot bucura de o imersie revigorantă în Botanical Sound Bath, se pot relaxa în bazinele jacuzzi interioare și exterioare, se pot deconecta la saună sau își pot menține rutina de antrenament la centrul de fitness – totul în timp ce sunt înconjurați de liniștea naturii.
Unde arta gastronomică întâlnește savoarea aromelor locale
La Swissôtel Poiana Brașov, preparatele culinare reprezintă o incursiune în bucătăria locală și internațională. Restaurantul PRATO oferă un meniu divers de specialități românești și internaționale, servite într-un cadru elegant cu vedere la pădure. Proiectat de Cristian Corvin, restaurantul creează o atmosferă în care oaspeții pot savura arta culinară la fel de mult ca și peisajul uluitor.
Unde sustenabilitatea își dă mâna cu inovația
Swissôtel Poiana Brașov este dedicat sustenabilității la toate nivelurile. De la elementele de design eficiente din punct de vedere energetic, cum ar fi panourile solare și izolarea de tip casă pasivă, până la utilizarea de materiale ecologice de proveniență locală, hotelul este proiectat astfel încât să aibă amprentă minimă asupra mediului. Acest angajament față de sustenabilitate constituie o valoare fundamentală a Swissôtel, care garantează că fiecare oaspete se bucură de confortul absolut, precum și de un sejur responsabil.
Unde mediul de business întâlnește relaxarea
Pentru călătorii de afaceri și organizatorii de evenimente, Swissôtel Poiana Brașov oferă spații de conferințe si ateliere personalizate, concepute în spiritul filosofiei Vitality a Swissôtel. Aceste facilități combină funcționalitatea cu elemente de wellness și dau naștere unui mediu care stimulează productivitatea și creativitatea. Locația excelentă a hotelului, cu acces ușor la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav și la principalele noduri de transport, îl face o alegere convenabilă atât pentru întâlniri de afaceri, cât și pentru agrement.
Georgeta Grecu – General Manager – Swissotel Poiana Brasov, a declarat: „Swissôtel Poiana Brașov va redefini standardele industriei hoteliere din Poiana Brașov prin îmbinarea patrimoniului transilvănean cu arhitectura contemporană și renumita precizie a ospitalității elvețiene. Cu camere și apartamente spațioase și elegant concepute, precum și cu facilități de talie mondială, suntem încântați să îi întâmpinăm atât pe călătorii de afaceri, cât și pe cei de leisure.”
Swissôtel Poiana Brașov își propune să devină o punte către bogatul patrimoniu cultural și natural al Transilvaniei. Prin proximitatea sa față de locuri emblematice precum satul Viscri, Bisericile Fortificate și Sanctuarul Urșilor de la Zărnești, hotelul invită oaspeții să pătrundă în experiența românească autentică.
Proprietatea marchează debutul unui parteneriat remarcabil pentru Accor și Swissôtel, alături de Norrma, un renumit dezvoltator imobiliar local. Norrma este dedicat colaborării cu arhitecți de top pentru a crea proiecte de tip boutique adânc înrădăcinate în patrimoniul cultural al regiunii. Hotelul va fi operat în baza unui contract de franciză pe 20 de ani.
Hotelurile Swissôtel oferă o gamă extinsă de recompense, servicii și experiențe ca parte a ALL – Accor Live Limitless, renumitul program de loialitate care contribuie la o experiență mai bogată în timpul și după fiecare ședere la hotel.